Conform unei noi ipoteze, mintea există separat de creier
Mintea este un concept greu de definit de oamenii de știință, dar și de filosofi, însă o nouă teorie ne oferă noi posibilități de înțelegere a acesteia.
Te întrebi mai mereu ce se află în mintea cuiva, însă ce este mintea de fapt? De mai mult de 2.000 de ani, unii dintre cei mai mari gânditori ai lumii încearcă să dibuiască acest concept. Mintea este conștiința, esența unei persoane. În mod tradițional, cercetătorii au susținut că aceasta este un produs al activității cerebrale. Alte teorii menționează că mintea este un ceva care trece dincolo de lucrurile fizice, fiind ceva separat de creier.
Deși dezbaterile sunt lungi și complexe și nu s-a ajuns la un consens până acum, o nouă ipoteză prezintă un posibil răspuns la problema noastră. Nu se poate nega rolul fundamental al creierului când vine vorba de existența conștiinței, dar conform profesorului de psihiatrie, Dan Siegel, de la UCLA, mintea nu este legată de activitatea cerebrală, sau de corp, conform Quartz.
După o discuție îndelungată între specialiști ai domeniilor antropologie, psihologie și neurologie și fizică, aceștia au ajuns la ideea că mintea este „un proces emergent de auto-organizare, atât intra-corporal, cât și relațional, și care controlează energia și informațiile din și dintre noi”. Această concluzie are implicații semnificative. Pe de o parte ea susține că mintea se extinde în afara corpului. Altfel spus, aceasta este atât un proces care interacționează cu corpul și cu experiențele trăite, cât și ceva separat de toate acestea.
Definiția pe care au acordat-o conceptului de minte este inspirată din matematică, de modul în care un sistem complex este conceput. Pe de o parte acesta este deschis și poate influența ce se petrece în exteriorul său, pe de altă parte el este distribuit întâmplător și dă naștere unor rezultate imprevizibile.
În concluzie, deși cea mai răspândită teorie în acest moment susține că mintea este un produs în totalitate al creierului, iar nu ceva separat de acesta cu care creierul se află în relație, noua ipoteză are valențe semnificative pentru dezvoltarea percepției asupra proceselor mentale.
Teoria lui Siegel pare să susțină că mintea în totalitatea ei integrează diferite procese. Elaborarea acestei ipoteze pleacă din ideea că misterul și separația din societate este direct influențată de modul în care ne percepem propria minte. Dacă ne gândim că aceasta este de fapt un proces inclusiv, începem să simțim că aparținem de ceva mai mare și mai semnificativ.